Utilizăm cookies pentru ca dumneavoastră să aveți o experiență cât mai plăcută. Pentru a ne conforma noii directive e-Privacy, trebuie să primim acordul dumneavosatră pentru a seta cookie-urile. Află mai multe.
3 Pași de pregătire pentru legumicultorii începători

Fermierii care doresc să crească plante leguminoase în seră sau solar hobby trebuie să învețe un minim de informații privind diferitele metode de cultivare împreună cu restricțiile sau chiar și exigențele plantelor. Nu este vorba de informații extrem de greu de găsit sau de urmărit, dar fiecare trebuie să fie pregătit pentru a aloca mult timp personal într-un solar/seră hobby în vederea obținerii unor legume sănătoase și de calitate. Valoarea investiției este raportată la capacitățile de cultivare dorite.
Cei 3 pași de pregătire care urmează fac parte din etapa de planificare în vederea stabilirii fazelor principale care vor fi urmate în viiitoarele proiecte și achiziții.
Pasul NR. 1 – Alegerea culturii în funcție de sezon și exigente


Primul lucru care trebuie înțeles este că într-adevăr este posibil să ne furnizăm necesarul de legume din propria seră/solar hobby. Se pot cultiva aceleași tipuri de plante pe toată perioada anului, sau se pot alege plante diferite pentru sezonul rece și pentru sezonul cald. De exemplu pe timpul primăverii-verii și spre început de toamnă putem cultiva roșii, castraveți sau ardei, urmând ca în toamnă-iarnă și spre început de primăvară să cultivăm spanac, morcovi, păstârnaci sau napi care sunt de regulă mai rezistenți la frig.
Putem să alegem și să cultivăm plante mai delicate precum roșiile sau pepenii verzi într-un solar cu ventilare și umbrire bună și să prelungim sezonul până toamna târziu, când recoltăm o ultimă dată înainte ca plantele să moară de temperatură prea scăzută sau înainte să se oprească din fructificat.
Pasul NR. 2 – Atenție la nevoile plantelor


Trebuie să fim extrem de atenți la mediul pe care îl creăm pentru plante: să nu le udăm excesiv, să primească destulă lumină, să nu fie umiditate prea mare în seră/solar, iar ventilarea să fie propice pentru tipul de plantă ales.
Este foarte important să reținem că plantele din solar/sera personală au nevoie de aceleași condiții precum cele cultivate în aer liber! Astfel, dacă roșia are nevoie de 15-19°C pentru polenizare, aceeași temperatură este necesară pentru roșie și în cadrul unei sere/solar, deoarece la o temperatură mai mică nu mai produce polen și nu mai fructifică. Dacă temperatura crește mai mult de 30°C nu se va mai face fotosinteza în frunze, de aceea se recomandă un sistem de ventilare care să asigure reducerea temperaturii la o medie de 25°C.
Pasul NR. 3 – Alegerea investiției necesare pentru întreținerea culturii


Se știe că rosiile, ardeii și castraveții sunt plante mai pretențioase când vine vorba de lumină, temperatură și umiditate. Într-adevăr în seră/solar acești factori sunt mult mai ușor de controlat, dar pentru a întreține aceste culturi în sezonul rece trebuie asigurate investiții adiționale în lumini de creștere, sisteme de încălzire și sisteme de ventilare bine puse la punct. De aceea, pentru cei care doresc să cultive plante într-o seră/solar hobby pe timpul iernii este recomandat să aleagă tipuri de culturi rezistente, precum varza, spanacul, țelina ș.a. În general, fermierul se poate bucura de ajutorul dat de Mama Natură în ceea ce privește lumina, temperatura și vântul (ventilare cu deschidere laterală) și chiar și apa (care se poate colecta în rezervoare și se poate utiliza pentru irigare).
Puteți să învățați și să puneți în practică tot ce doriți când vine vorba de grădinăritul în seră/solarul propriu! Dar cel mai mult contează să fiți satisfăcuți de calitatea și cantitatea produsă în propriul spațiu protejat.
Pentru informații suplimentare sau oferte personalizate legate de produsele din gama noastră, consultanții Sere Transilvania vă stau la dispoziție !
Sursă bibliografică (în limba engleză): DougGreensGarden;
Acest articol a fost publicat inițial în data de: 25 Septembrie 2015
Dacă doriți să citiți și alte articole precum "3 Pași de pregătire pentru legumicultorii începători", selectați una din următoarele categorii: EduSERE, Culturi, Sere și Solarii, Inovații, Eco sau Proiecte
- sfaturi practice
- sera profesionala
- întreținere
- solar profesional
- inovație
- roșii
- tomate
- avantaje
- legume proaspete
- lumină artificială
- ecrane termice
- începător
- idee de afacere
- interviu
- temperatură
- irigare
- sere transilvania
- solarii tunel
- flori
- folie dublă
- hidroponie
- încălzire
- dăunători
- discuție
- solarii gotice
- busuioc
- ardei gras
- ventilare
- irigare prin ceață
- oțel galvanizat
- eficientizare
- mulcire
- palisare
- ciuperci
- permacultură
- botrytis
- zăpadă
- castraveți
- compost
- plante companion
- acvaponie
- mese de cultură
- indagra
- soep
- tăvi alveolare
- studiu științific
- profit
- umiditate
- fan and pad
- lumini de creștere