Sistemul hidroclimaponic: hrănind lumea a treia de la distanță

Cum ar fi dacă am putea furniza legumicultorilor începători din țările din lumea a treia un sistem de cultivare controlat complet de un calculator, direct de către experții din străinătate? Compania sud-africană Eden Green afirmă că au o astfel de soluție, numită conceptul Hydroclimaponics (sistemul hidroclimaponic). Acesta este un sistem cu randament ridicat, controlat complet de un calculator. Acesta are abilitatea atât de a monitoriza și controla o cultură la nivel micro al plantelor, cât și de a conserva mai multă apă și energie față de un sistem hidroponic din ziua de azi.

Sistemul hidroclimaponic este format dintr-o configurare de cultivare pe verticală. Aceasta implică țevi verticale proiectate special, prin care circulă nutrienții și apa. Până aici nu este nimic nou, dar ceea ce face sistemul hidroclimaponic diferit față de orice alt sistem de cultivare pe verticală este un set de găuri mici în țeavă. Acestea sunt situate câte una lângă fiecare plantă. Aceste găuri mici sunt cheia întregului sistem. Ele direcționează fluxul de aer, temperatura și CO2ul spre fiecare plantă, la un nivel de micro climat.

sistemul hidroclimaponic

O dezvoltare optimă

Această mică gaură de lângă fiecare plantă ajută horticultorii să controleze micro climatul din jurul fiecărei culturi cu mare precizie. Iar între timp economisesc și energie. Climatul din interiorul serei modulare poate fi la un nivel mai eficient și constant, cu temperaturi mult mai mici sau mai mari spre exemplu, în timp ce temperatura, fluxul de aer și de CO2 de lângă fiecare plantă sunt la nivelul corespunzător pentru o dezvoltare optimă. Horticultorii pot astfel conserva mai multă energie, deoarece trebuie controlat doar climatul din jurul fiecărei plante.

O altă caracteristică a sistemului este faptul că partea interioară a tuburilor este proiectată într-un mod special. Astfel, apa curge de sus până jos într-o mod controlat pentru a crește nivelul de oxigen din apă. Aceasta asigură o mai bună conservare de apă față de sistemele hidroponice folosite curent.

Culturile sunt plantate în găleți micuțe, care se inserează în aceste țevi. Computerul controlează fluxul de nutrienți și de CO2, iar culturile se pot dezvolta mai repede. Punctele negre care se văd pe țevi lângă fiecare plantă sunt găurile care direcționează temperatura, aerul și CO2ul spre plante.

Un progres vizibil

Conform metodelor aplicate până în prezent, sistemul hidroclimaponic prezintă un progres vizibil în ceea ce privește cultivarea pe verticală și cultivarea hidroponică. Datorită utilizării mai eficiente a climatului, apei și a CO2ului, sistemul este capabil să susțină 700 de plante per metru pătrat, față de 250-400 plante per metru pătrat cât este posibil cu un sistem hidroponic clasic.

Theo Cilliers, membru al Eden Green, a explicat într-un interviu că el și echipa au lucrat de mulți ani la acest proiect. A durat atât deoarece au luat în calcul multe aspecte, precum penetrarea luminii în cultură, cel mai eficient mod de distribuire al apei, dezvoltarea optimă a rădăcinilor plantelor, etc. Obiectivul lor a fost atât să dezvolte un nou sistem hidroponic mai eficient, cât și să creeze un sistem robust care să poată fi instalat în locuri care nu au o aprovizionare bună cu alimente locale sș care să poată fi controlat de experți în domeniu de la distanță.

sera controlata de la distanta

Țările din lumea a treia

Deoarece sistemul hidroclimaponic și micro climatul acestuia pot fi controlate de la distanță mare, este foarte ușor ca plantele să fie supravegheate de experți din altă țară. Această soluție este extrem de bună pentru a crea mâncare pentru țările din lumea a treia. De exemplu, un horticultor expert din Olanda poate supraveghea 25 astfel de ferme din Africa de la calculatorul său de acasă. Aceasta e o soluție completă pentru întreținere, singura responsabilitate a cultivatorilor locali fiind însămânțarea și recoltarea.

Totuși, Eden Green nu își focalizează munca doar pe țările în curs de deszvoltare. O altă țintă este Orientul Mijlociu, unde o cultivare fructuoasă este o provocare pentru horticultorii din zonă din cauza climatului extrem și lipsa de apă curată.

Sistemul este proiectat pentru a fi destul de robust pentru producție intensivă, cu costuri reduse, în aproape orice mediu înconjurător. Acesta utilizează o rezervă de apă filtrată UV, bogată în nutrienți și recirculată, care este constant controlată din punct de vedere al temperaturii. Datorită designului inteligent a țevilor se economisește o cantitate uimitoare de apă, deoarece nu există evaporare și nici scurgeri înafara mediului de cultivare.

Proiecte

În prezent Eden Green a dezvoltat un centru de 500 metri pătrați pentru sistemul lor din Africa de Sud, iar primele proiecte dinafară sunt programate pentru Australia și Singapore.


Articol tradus și adaptat din limba engleză de echipa Sere Transilvania.
Sursă articol și poze: hortidaily.com

Acest articol a fost publicat inițial în data de: 19 Mai 2017

 

Dacă doriți să citiți și alte articole precum "Sistemul hidroclimaponic: hrănind lumea a treia de la distanță", selectați una din următoarele categorii: EduSERE, Culturi, Sere și Solarii, Inovații, Eco sau Proiecte