Sera urbană plutitoare

Sera urbană plutitoare, producătoare de energie verde și produse organice

În prezent, odată cu creșterea costurilor pentru pământ în orașe, este mai important ca niciodată să abordăm metode cât mai creative pentru eficientizarea spațiului pentru designul interior. De aceea a fost creat proiectul pentru sera urbană plutitoare

Studioul Salt & Water a creat ambițioasa Eco Barge - o seră plutitoare multifuncțională plasată pe fluviul Dunărea, care generează energie verde (adică regenerabilă și nepoluantă) și produce mâncare organică. În plus față de aceste două mari avantaje, structura plutitoare poate servi de asemenea ca o platformă pentru educație și dezvoltare a comunității.

Salt & Water au proiectat conceptul Eco Barge ca și un centru de educare eco-friendly pentru cetățenii Belgradului.

sera care pluteste

Structura plutitoare este compusă dintr-o seră cu grădini verticale pe o parte, și o altă clădire mică pe cealaltă parte. Panouri solare și turbine de vânt generează energie regenerabilă și o furnizează unui sistem de irigare eficient din punct de vedere a consumului de apă, care menține umiditatea necesară pentru plante, în același timp utilizând apă reciclată.

Eco Barge a fost proiectată ca un spațiu unde cetățenii din Belgrad să poată să se familiarizeze cu grădinile verticale, sistemele de irigare moderne și metodele alternative de cultivare a produselor organice în zonele urbane, utilizând un spațiu limitat”, explică designerii.

 

Articol tradus și adaptat din limba engleză de echipa Sere Transilvania.
Sursă articol și poze: www.inhabitat.com

Acest articol a fost publicat inițial în data de: 26 Ianuarie 2017

 

Dacă doriți să citiți și alte articole precum "Sera urbană plutitoare", selectați una din următoarele categorii: EduSERE, Culturi, Sere și Solarii, Inovații, Eco sau Proiecte