Lumina artificială pentru plante: studiu de caz - busuioc

În regiunea Reggio, din Italia, la ferma "Servizi Ambientali Bassa Reggiana" se produce un busuioc excepțional cu un ajutor suplimentar: lumina artificială. După cum vedeți nu toată lumea produce roșii, precum majoritatea fermierilor de la noi din România.  

Lumina artificială e "musai" pentru creștere intensivă pentru fermierii care vor să fie profesionali și să facă bani, investind constant în tehnologii noi! Altfel, vom continua să importăm de la alții în continuare, din păcate.

Fermierul nostru din acest exemplu deja folosea lămpi cu sodiu care din păcate consumau foarte mult curent și nu erau deloc economice. Așa că a trecut pe lămpi cu led de la Ambralight, produse distribuite în România prin Sere Transilvania din Cluj.

Avantajul instant al lămpilor cu led folosite a fost îmbunătățirea creșterii plantelor și al vigurozității acestora și în același timp evitarea bolilor specifice busuiocului.

Date economice pe scurt

Pentru o seră de 750 de mp. consumul era de 32kWh. Înlocuind lămpile cu sodiu cu led-uri de creștere rezultatele au fost interesante:
- consumul a fost redus la 14kWh de la 32kWh (-56%) rezultând o economie de 7.500 de euro/an
- emisia de CO2 a fost redusă cu 30 de tone/an
- ciclul de creștere al busuiocului a fost redus de la 35 de zile la 30 de zile, reprezentând o creștere a productivității de +20% / an

sera cu productie de busuioc sub lumina artificiala
sera cu productie de busuioc sub lumina artificiala

Lămpile cu tehnologie led de la Ambralight sunt de mai multe tipuri și pentru mai multe aplicații în sere și nu numai. Tehnologia este OSRAM LED, foarte eficientă, cu lumina emisă în spectrul activ de fotosinteză al plantelor. Cu alte cuvinte, planta este stimulată la maxim și "hrănită" cu lumină de calitate pentru a crește repede.

De exemplu pentru a crește plante tinere (răsaduri) este nevoie de o lumină care să emita 60-80 de micromoli pe secundă cu un spectru de lumină specific fiecărei plante (aceasta se calculează în prealabil).

Ca și idee, la această seră s-au folosit lămpi de tipul Antares cu o durată de viață de 100.000 de ore. O lampă Antares (consum de 300W/lampă) acoperă o suprafață de circa 10mp. și costă aproximativ 700 de euro. Dar se pare că e profitabil, din moment ce se exportă busuioc spre România !

 

Combinația de mese de cultivare inundabile și lumini de creștere oferă un avantaj enorm față de cultura în sol. Cantitatea cu mult mai mare a producției, condițiile de igienă și ușurința cultivării pe mese față de sol face diferența. Dacă doriți să învestiți într-o seră sau un solar profesional sau în lumini artificiale pentru creșterea culturii puteți solicita o ofertă detaliată la Sere Transilvania.

Acest articol a fost publicat inițial în data de: 23 Ianuarie 2020

 

Dacă doriți să citiți și alte articole precum "Lumina artificială pentru plante: studiu de caz - busuioc", selectați una din următoarele categorii: EduSERE, Culturi, Sere și Solarii, Inovații, Eco sau Proiecte