Creșterea tomatelor în solarii

Creșterea tomatelor în solarii:

Una dintre principalele culturi din solarii sunt tomatele. Există două cicluri de cultură: ciclul scurt, care ține de la 20 martie – 5 aprilie, până la 15 – 20 iulie, iar ciclul lung se înființează la aceeași dată cu ciclul scurt, dar desființarea culturii se face în jur de 15 – 20 septembrie.

Ciclul scurt se practică în special în sudul și vestul țării, folosind cei mai timpurii hibrizi.

Folia

Este bine să folosiți o folie de bună calitate, cu o grosime de minim 125 de microni (0,12mm), folie care să aibă calități de protecție împotriva UV (ultraviolete), IR (infraroșii) și să aibă un factor de rezistență la elongație (rupere, întindere) bun - 550% pe lungime și 650% transversal. Atenție la transmisia luminii. Plantele au nevoie de o transmisie a luminii excelentă. Verificați să fie minim 85% la un strat de folie sau 75% la 2 straturi de folie. Unii producători comercializează folie tratată împotriva condensului. Este eficientă, dar nu sperați ca acea peliculă pulverizată pe folie să țină mai mult de câteva luni.

Solul

Pregătirea solului din solar începe din toamnă cu defrișarea culturii anterioare. Se adună și se scot din solar toate resturile vegetale, spalierul.

Fertilizarea solului :

Fertilizarea de bază se face cu 50 – 70 t/ha gunoi de grajd descompus, aplicat o dată la 2 – 3 ani. În general, puteți lua în considerare următoarele cantități de îngrășăminte necesare într-un sol cu un nivel scăzut de fertilizare, la o producție estimată de 60 tone/ha: 192 kg/ha azot (N), 180 kg/ha fosfor (P) și 400 kg/ha potasiu (K) ca ingredienți activi. Aceasta înseamnă aplicarea a 570 kg cu 34 % azotat de amoniu, 900 kg cu 20 % super-fosfat și 800 kg cu 50 % sulfat de potasiu la hectar. Gunoiul de grajd, ¾ din cantitatea totală de fosfor și jumătate din cantitatea de potasiu trebuie aplicată ca fertilizare de bază. Restul trebuie aplicat ca fertilizare starter și apoi eșalonat. 1/3 din cantitatea de azot trebuie aplicată ca fertilizare starter, iar restul eșalonat, de 3 – 4 ori de-a lungul perioadei de creștere. Mobilizarea adâncă a solului la 28 – 30 cm se face cu un motocultivator sau prin săpare la cazma, pe suprafețele mai mici. O dată la 3 – 4 ani este bine să se facă subsolajul la adâncimea de 40 – 50 cm. În eventualitatea folosirii solarului cu salată, spanac sau ceapă verde se continuă cu mărunțirea terenului, modelarea în straturi înălțate și înființarea acestor culturi.

Solul se mărunțește cu freza și se dezinfectează cu 30 kg/ha Lindatox 3 sau Galithion 20 – 25 kg/ha. Cu 6 – 8 zile înainte de plantare, terenul se erbicidează cu 6 l/ha Galex 500 EC sau Treflan 4 – 6 l/ha, în 450 – 500 l apă/ha. Treflanul se încorporează în sol la adâncimea de 8 – 10 cm. Terenul se modelează în straturi înălțate cu lățimea la coronament de 94 cm sau în biloane echidistante la 70 cm.

samanta de rosie in pamant

Răsadurile:

Ținând seama de data plantării și de vârsta răsadului în jur de 50 – 60 zile, semănatul se începe din a treia decadă a lunii ianuarie. Se seamănă în lădițe sau pe strat nutritiv, folosind circa 250 gr sămânță pentru 1 ha. Răsadurile se produc în răsadnițe calde sau în sere încălzite, acoperite cu folie. Răsadurile se repică în ghivece din plastic de 8 cm sau cuburi nutritive de 7x7x7 cm, la apariția primei frunze adevărate. Se aplică lucrări obișnuite de îngrijire. Tratamentul cu Cycocel 0,1 % previne alungirea răsadurilor. O atenție deosebită trebuie acordată călirii răsadurilor, cu 10 – 12 zile înainte de plantare, ținând seama că în solar temperaturile sunt mai reduse.

rasad de rosie

Plantarea:

Înainte de plantare răsadul se udă bine, se tratează cu Mycodifol 0,2 % sau oxiclorură de cupru 0,5 % și cu Decis 0,05 %. Plantarea se face între 20 și 25 martie în zonele mai sudice și până pe 5 aprilie în zonele mai nordice, când în sol se menține constantă temperatura de 10 – 12 grade Celsius. Plantarea se face manual, cu 1 – 2 cm mai adânc. Distanțele de plantare sunt de 70-80 cm între rânduri și 30 cm pe rând la ciclul scurt; 35 cm pe rând la ciclul prelungit. După plantare răsadul se udă local cu 0,5 – 1 l apă la fiecare plantă, pentru a nu răci solul. Lucrările de îngrijire prezintă o complexitate mai mare decât în câmp. Completarea golurilor se face în primele 10 zile de la plantare cu răsad din același hibrid, păstrat în acest scop, pentru a realiza o cultură încheiată.

Solul se menține afânat și curat de buruieni prin prașile repetate, aplicate manual sau mecanice (la începutul culturii). Primul prășit manual se face la 10 – 12 zile de la plantare. Următoarele prașile se repetă la interval de 10 – 15 zile, în funcție de nevoie. Fertilizarea fazială se face în două etape: la legarea fructelor în prima inflorescență și la a doua inflorescență. La tomatele cultivate în ciclul scurt se aplică o fertilizare cu 300 kg/ha azotat de amoniu la legarea fructelor din etajul al treilea, care se repetă la legarea celei de a cincea inflorescență, dar la ciclul prelungit.

irigatie prin picurare

Irigațiile :

Aveți 2 tipuri de sisteme de irigații eficiente disponibile: prin microaspersie și prin picurare. Ambele pot fi folosite într-un solar.

Tomatele cultivate în solar se irigă diferențiat, în jur de 10 – 12 udări pentru ciclul scurt și 14 – 16 udări pentru ciclul prelungit. La început normele de udare sunt mai mici (200 – 250 m3/ha pentru a nu răci solul), iar pe măsură ce vremea se încălzește și plantele cresc, normele se măresc la 350 – 400 m3/ha. Norma de irigare este cuprinsă între 4.000 și 5.500 m3/ha.

Irigarea se face pe rigole, dar rezultate mult mai bune se obțin prin folosirea irigării prin picurare, care asigură o distribuție mai uniformă a apei de udare și reduce cu 25 – 40 % norma totală de irigare. Irigarea prin picurare poate fi folosită și la aplicarea îngrășămintelor. Plafonul minim de umiditate din sol este de 65 – 70 % din IUA.

Combaterea bolilor și dăunătorilor se realizează prin aplicarea corectă și la timp a măsurilor de igienă culturală și prin tratamente fitosanitare cu substanțe chimice.

Copilitul și cărnitul plantelor:

Susținerea plantelor se face la circa 20 zile de la plantare, pe spalier cu o singură sârmă la ciclul scurt sau  cu sfori mai lungi, susținute de sârme fixate pe scheletul solarului, la ciclul prelungit. Săptămânal se face copilitul radical când copilii au maxim 5 cm lungime. La ciclul scurt cărnitul se face după 3 – 4 inflorescențe iar la cel prelungit după 7 – 8 inflorescențe. Defolierea se face repetat, prima imediat după prinderea răsadurilor îndepărtând 1 – 2 frunze de bază. Pe măsură ce frunzele de la bază se îngălbenesc, acestea se îndepărtează.

Tratamentele plantelor : Prin tratarea plantelor cu procaina 1 – 2 ppm, la 10 zile după plantare, apoi săptămânal până la 6 iulie, se obțin sporuri de producție de 21 – 46 % la cea timpurie și 13 – 30 % la producția totală.

În condiții de nebulozitate și temperaturi scăzute se iau măsuri pentru stimularea polenizării, a legării și creșterii fructelor. Se folosește Tostim – 3,3 %, Atonic LC – 1: 4000 la 20 de zile de la plantare, Noseed 0,1 % sau Tomafix LC – 0,09 %. Inflorescențele se tratează prin îmbăiere sau pulverizare, când 2 – 4 flori sunt deschise. Lucrarea se repetă la 4 – 5 zile. În mod obișnuit se stimulează primele două inflorescențe și numai în situații speciale cea de-a III-a.

Pentru a grăbi coacerea fructelor și creșterea producției timpurii se fac tratamente cu Ethrel sau Romthrel, în concentrație de 250 ppm, când fructele din prima inflorescență au diametrul de 2,5 cm.

Dirijarea factorilor de mediu, în special temperatura și umiditatea se realizează prin aerisire. La început aerisirea se realizează prin deschiderea ușilor de la capetele solariilor, iar în zilele mai călduroase aerisirea se realizează și prin zona de mijloc a solariilor prin ridicarea, la început, apoi prin înlăturarea completă a foliei pe o lungime de 6 – 8 m. Dacă doriți să citiți mai multe despre aerisirea solarului în funcție de anotimp, dați click aici.

tomate galbene versi si rosii

Recoltarea tomatelor din ciclul scurt în zonele foarte favorabile începe în jurul datei de 20 mai, iar în cele mai puțin favorabile în jur de 5 – 10 iunie.

Pentru consumul intern fructele se recoltează când nuanța roșie cuprinde 1/3 din fruct, iar pentru export când această nuanță apare numai în zona din vârful fructului. Recoltarea se face manual, zilnic sau la 2 – 3 zile, se continuă pentru ciclul I până în decada a treia a lunii iulie, iar pentru ciclul prelungit până în septembrie.

Pentru informații suplimentare sau oferte personalizate pentru produse din gama Sere Transilvania, consultanții noștri vă stau la dispoziție!


Surse poze:
- pentru pozele "Răsad de tomată" și "Răsad de tomată puțin dezvoltat" mulțumim Susy Morris;

- pentru poza "Tomate galbene, roșii, verzi" mulțumim Mohamad Khedr;

Acest articol a fost publicat inițial în data de: 8 Iunie 2014

 

Dacă doriți să citiți și alte articole precum "Creșterea tomatelor în solarii", selectați una din următoarele categorii: EduSERE, Culturi, Sere și Solarii, Inovații, Eco sau Proiecte